Dopul de plută își începe povestea într-o pădure, cel mai probabil în Portugalia. Stejarul de plută este pregătit pentru prima recoltare când atinge vârsta de 25 ani, apoi este decojit o dată la nouă ani. Procesul de decojire nu-i dăunează, scoarța regenerându-se. Pluta se recoltează manual, singurele unelte utilizate fiind o scară și un topor ascuțit.
Ajunse la fabrica de dopuri, secțiunile de coajă sunt expuse la soare și aer curat, pentru a îndepărta vreun tanin nedorit și pentru reducerea conținutului de apă. Depozitarea se face pe ciment, pentru preîntâmpinarea riscului de contaminare. Prima fază a procesului de producție este fierberea (sau aburirea). Coaja este fiartă timp de câteva ore pentru distrugerea microorganismelor și pentru a-i oferi flexibilitate. După fierbere, cojile sunt tăiate în bucăți mai mici, ușor manevrabile. Urmează o sortare inițială, bazată pe calitatea și grosimea scândurilor de plută. Cele rezistente și uniforme, cu noduri puține, sunt rezervate pentru dopurile de calitate înaltă.
Sortare după sortare
Dopurile de calitate superioară sunt tăiate manual, celelalte mecanizat, cu ajutorul roboților. Tăierea dopurilor reprezintă o probă de îndemânare, orice greșeală compromițând produsul final. Dopurile sunt sortate pe trepte de calitate cu ajutorul laserelor. Doar aproximativ jumătate din materialul inițial poate fi folosit pentru producerea dopurilor sticlelor de vin. Resturile nu se pierd, ci sunt reciclate pentru producția de dopuri conglomerate sau diverse obiecte izolante. Apoi, dopurile sunt sortate manual de către specialiști. Selecția dopurilor de calitate necesită o atenție sporită. Pentru controalele de calitate și sortarea dopurilor după anumite niveluri de calitate este nevoie de un ochi bine format sau de precizia unui laser. Dopul de plută premium este fără defecte, cu o culoare plăcută și fără noduri, conform standardelor impuse de cele mai bune vinării din lume. Costul unui astfel de dop poate depăși un euro.
Branding pe dop
Din motive de imagine, dar și de securitate, vinăriile de top își marchează dopul de plută cu diferite informații, în primul rând brandul și anul producției. Asta descurajează contrafacerile, fiind mult mai dificilă înlocuirea unui dop decât înlocuirea etichetei. Branduirea ajută și în cazul accidentelor, când eticheta s-a șters sau a dispărut de pe sticlă. La restaurant, pentru verificarea autenticității vinului, ospătarul deschide sticla și-ți înmânează dopul, pentru o eventuală verificare. Chiar dacă s-au îmbunătățit considerabil procesele de imprimare și lipire ale etichetelor, precum și scrierea informațiilor de identificare direct pe sticle, majoritatea producătorilor de vin păstrează tradiția de marcare a dopurilor.
