Statuetele din paste litice pot fi văzute în curtea casei poetului, unde este și sediul Institutului, pentru că niciun muzeu nu s-a arătat interesat de megaliți, chiar dacă istorici și cercetători de renume, ca Dinu V. Rosetti și Romulus Vulcănescu, le-au recunoscut aportul la mitologia omului autohton, ca izvoare ale basmelor. Asemănarea acestor concrețiuni grezoase cu statuetele de lut ale neoliticului este izbitoare. Corpurile sferice și ovale din beton preistoric (pastă de ciment natural și argilă) formează un bestiar mitologic și portrete de basm. Prototipurile de columne sacre, menhire, dolmeni, altare, griphoni, sfincși, harpii, sirene, Madone cu prunci, războinici purtând coifuri și prinți cu capete acoperite de cușme, preoți cu mitre și comănace, toate vin dintr-un trecut atât de îndepărtat, încât îi sperie pe istorici! Nimic de vizitat, poate doar de marcat locul și de făcut o poză în fața porții, deși până și enunțul cu Proprietate a statului rus a dispărut de pe gardul poetului. A făcut acest gest la supărare, negăsind nicăieri în țară înţelegerea scontată.
