Două poduri din piatră deosebite, nebăgate în seamă și aproape neștiute pot fi admirate pe Drumul Cramelor, între satele Șarânga și Izvorul Dulce.
Podurile la care facem referire sunt situate sub DJ 205 Pietroasele – Merei, peste gârla Dării – primul (2.7 km distanță în linie dreaptă), și la 700 m spre est, la Coasta Puțului – al doilea. Cele două poduri din piatră de la poalele Dealului Istrița au fost construite între anii 1919 și 1920 de prizonierii italieni cartiruiți în zona Dealu Mare la sfârșitul Primului Război Mondial. Sunt lucrate numai din blocuri de calcar fasonate manual, îmbinate după regulile arhitecturii bolții romane și, chiar dacă zac nebăgate în seamă adăpostind tone de gunoaie, sunt adevărate opere de artă în domeniu. (asfalt)